Retehnologizarea stației 400 kV Gădălin
Staţia de 400 kV Gădălin, reprezintă un nod energetic important pentru SEN, asigurând interconexiunea între trei staţii importante din zona Transilvania: Iernut, Cluj Est şi Roşiori (staţie de interconexiune cu UCTE).
Staţia 400 kV Gădălin asigură completarea inelului de Nord prin conectarea cu staţia Suceava prin LEA Gădălin-Suceava.
Retehnologizarea staţiei 400 kV Gădălin a însemnat realizarea unei staţii noi, de tip exterior, prevăzută cu echipamente moderne, fiabile şi performante, cu un nou bloc de comandă şi inclusiv a tuturor amenajărilor şi instalaţiilor conexe.
Noua staţie de 400kV este de tip exterior, cu izolaţie în aer şi este realizată cu dublu sistem de bare colectoare în varianta rigid, susţinute pe capul izolatoarelor suport şi al separatoarelor de legare la pământ.
Retehnologizarea staţiei 400 kV Gădălin a constat în lucrări de tipul :
- Circuite primare 400 kV;
- Unitate de compensare a reactanţei liniilor de înaltă tensiune;
- Sistemul numeric integrat de conducere, protecţie, contorizare;
- Sistemul de telecomunicaţii;
- Sistemele de servicii proprii;
- Arhitectură, construcţii şi instalaţii aferente construcţiilor;
- Amenajări de teren, drumuri.
Lucrările de retehnologizare a staţiei 400 kV Gădălin şi noile racorduri la stâlpii LEA existenţi s-au realizat pe actualul amplasament, în condiţiile în care prin proiect s-a prevăzut o nouă dispoziţie constructivă, modernă. Suprafaţa necesară realizării obiectivului a reprezentat aproximativ 60% din suprafaţa actuală a staţiei.
Lucrările s-au realizat în absenţa tensiunii, fără utilizarea metodei „pas cu pas”, prin by-pass-ul staţiei utilizând bara de transfer. Suprafaţa destinată retehnologizării staţiei nu a fost afectată de menţinerea în funcţiune a provizoratului până la terminarea lucrărilor şi punerea în funcţiune a staţiei noi.