La scară globală, energia din surse eoliene a reprezentat una dintre cele mai bune soluții pentru dezvoltarea independenței energetice și rămâne o sursă de energie verde foarte populară.
Avantajul ecologic al acestui tip de energie îl reprezintă modul curat în care se produce, fără a emite gazele cu efect de seră atât de nocive pentru mediul înconjurător.
România are în prezent unul dintre cele mai ridicate potenţiale de energie eoliană “onshore”, dovadă fiind numărul mare de investiţii orientate în proiectele de parcuri eoliene.
Lucrările specializate în parcurile eoliene sunt o particularitate a activităţilor de bază a ELM Electromontaj Cluj: execuţie de reţele electrice, staţii electrice, conexiuni, în parcuri eoliene.
Conectarea grupurilor eoliene între ele se realizează prin rețele electrice subterane. Energia colectată de la turbine în stațiile de conexiuni se îndrepta spre stații de transformare. Racordarea turbinelor la rețelele electrice interne se face prin stații de transformare ridicătoare de tensiune.
ELM Electromontaj deține resursele necesare coordonării și implementării lucrărilor în parcuri eoliene indiferent de complexitatea acestora.